|
|
Sa tram, ca an timl z, an chefi ai an beaiiau an ci ai an fapte de aineau an cerrii an pizma. n ci mdbmdt (mai mult)
Poezia
de azi
Ce-i
viaţa ta?
Ce-i viaţa ta?E o peniţă,
cu care scrii mereu pe-un drum
Şi-apoi la ultima portiţă,
tot ce-ai scris tu, ca pe-o tăbliţă
nu se mai şterge nicidecum.
Şi vorbe-n vânt şi fapte rele
rămân pe veci ca-ntrun album
Păzit e scrisul tău de stele
De-ai pune mării întregi să-l spele
nu se mai şterge nicidecum.
Să nu te minţi că-n veşnicie,
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faţa Lui tot ce se scrie
nu se mai şterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
îţi vei citi întregul drum,
Şi atunci vei izbucni în plâns deodată
dar nici o sloavă-nlăcrimată
nu se mai şterge nicidecum.
N-o poate şterge decât sânge,
dar sânge sfânt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frânge!
Şi-astfel ce-ai scris,oricât ai plânge,
nu se mai şterge nicidecum.
Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare
Dar dacă azi nu-I ceri iertare,
nu se mai şterge nicidecum.
Isus pe lemn răbdă arşiţa,
Isus e preţul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămâiţa,
Şi tot ce-a scris cândva peniţa,
nu se mai vede nicidecum.
Ieri şi azi
Păşind printre ruinele trecutului,
Deseori mă rănesc de cioburile murdare,
Pe care le-am spart mai de mult.
O dâră de lumină,
Îmi arată realitatea îngrozitoare,
Pe care am uitat-o pe drum:
Ură, vrajbă, minciună, hulă,
Necredinţă şi dorinţă de sinucidere.
Acestea au fost demult reale,
Dar azi, prin dragostea de Tată.
Le-ai prefăcut pe toate-n scrum,
Şi mi-ai arătat că singura realitate,
Eşti tu Dumnezeu.
Privind printre ruinele trecutului,
Păşind printre scrum alături de El,
Tălpile nu-mi mai sângerează,
Şi mâinile nu mai au cicatrice,
Punându-mi realitatea în faţă,
Am văzut.
Un tată muri pentru fiica sa,
Cu mâinile însângerate,
Şi picioarele zdrobite,
Pentru ca ea să uite greul,
Şi să ia trecutul,
Drept un pas spre viitor.
Un viitor posibil - doar cu Tatăl meu.
Tivadar Ioana
Nu te vinde pe gunoaie!
Nu te vinde pe gunoaie, amăgit de jurăminte;
Viaţa ta e mult mai scumpă decât ciorbele de linte!
Şi nu-L vinde nici pe Domnnul care te-a răscumpărat
Căci în sângele Lui este preţul tău adevărat.
Unge-ţi ochii, frate dragă, cu cerească alifie,
Căci de ei atârnă viaţa şi întreaga-ţi veşnicie.
Eva a privit într-una fructul neîngăduit,
Şi-a pierdut grădina păcii, harul cerului iubit.
Dima predica Scriptura şi mergea chiar în misiune,
Dar privea şi la grădina cu păcatele nebune;
Tot uitându-se la ele, azi un pic, şi mâine-un pic,
A pierdut coroana vieţii, pentru lucruri de nimic.
Iar femeia elegantă, harnica lui Lot soţie,
Oare nu-şi scăpase viaţa din Sodoma de urgie?
Dar în clipa cea nefastă ochii i-au fugit 'napoi,
Şi se prefăcu în sare îngheţată într-un sloi.
Ia-l pe Moise ca pildă, cel ce scos din asuprire,
Şi-a pironit prin credinţă ochii înspre răsplătire;
A privit numai la Domnul, şi prin El s-a ridicat
Fără teamă de mânia Faraonului turbat.
Iuda n-a vândut pe Isus…Iuda s-a vândut pe sine!
Şi ispititorul vine cu arginţii şi la tine.
Când îl vezi că dă târcoale, strigă-i tare răspicat:
„ Am fost cumpărat de Isus, târgul este încheiat! „
Valentin Popovici
Ai necazuri?...
Ai necazuri, te apasă greutăţi fără de nume,
Cine nu le are astăzi toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei, povara să nu-ţi fie spre pierzare
Vino la Isus, El este ajutor şi uşurare!
Harul Lui cel mare-ţi face a necazului povară
De-ar fi orişicât de mare-mică, dulce şi uşoară.
Eşti bolnav?...în suferinţă te topeşti şi te aprinzi,
Câţi nu sunt acum-n lume şi cu mult mai suferinzi?
Boala sufletului însă e mai grea ca orice boală
Rari de tot sunt cei ce scapă, rari sunt cei ce se mai scoală.
Vrei să scapi de boala asta, vrei să afli vindecare?
Vino la Isus!- El singur poate, şi-ţi va da scăpare!
Eşti hulit de toţi?-într-una lumea te dispreţuieşte,
Cu batjocuri şi ocare pentru Domnul te loveşte?
Nu te necăji! Ştii glasul Evangheliei ce spune:
,,fericiţi sunt prigoniţii pentru-a Domnului căi bune''
Rabdă totul încă-o clipă, iar când pare grea durerea
Vin la Domnul, cere-i harul!...El îţi va mării puterea!
Eşti tu mântuit? Aceasta-i întrebarea cea mai mare,
Ai tu Jertfa crucii şi-a ei veşnică iertare ?
Nici necazul, nici prigoana, nici durerea, nici lovirea
Nu-s nimic când ai pe Domnul, şi te-aşteaptă răsplătirea!
Mai mult încă: chiar în ele simţi cerească bucurie
Care sufletul ţi-l face fericit pe veşnicie!
Traian Dorz
|
|